lui Roberto Benigni, pentru La tigre e la neve
***
Timpul şi moartea sunt nişte preoţi muţi, Attillio. Nu-ţi ajunge poezia să-i auzi. Pleznesc cu bicele armăsarii, toţi uzi. E urcuşul prea greu, aspru, prin munţi. Vei stoarce lumea de ultimul strop de poezie doar ca să îmbibi moartea în viaţă. Ai ţinut timpul la uşă doar pentru că sfărşitul nu ştia de căsătoria ta secretă cu versul. Attillio, tăcerea ta e o declaraţie de dragoste cum nu s-a mai auzit printre noi, preoţii muţi. Noi nu ştim că toate rugăciunile sunt frumoase, sunt nişte poezii.
Noi nu ştim că dragostea e un tigru care apare, nins, la un semafor.
Place-mi!!
E Benigni şi este despre iubire.
“Titlul este nicicum”, spunea cineva. Doar zâmbesc.
Cristian, de multe ori ilogic filmul, dar nu sunt poemele lipsite de logică, uneori?
Ingrid, bine-ai venit. Vezi că am lăsat nişte ceai cald pe plită.
Gazda atentă, musafirul capricios: poate fi un black tea, cu maracuja şi petale de floarea soarelui?! 
Aici, la noi, în taiga, avem doar nişte ierburi de samovar. Când avem.
Rareşescule, cine caută lojică-n poezie? Not me. Ce îmi pare lipsit de logică şi deja superfluu e moda asta cu PDS-urile, iniţiată de PMS.
Adevărul e că nu.
Nu. ce?
într-o zi de iarnă, care a’nceout urît penntru mine am îndrăznit să trec pe aici
şi mi-am reamintit ca piot să mă rog (ca) într-o poezie ca la pasul făcut dincolo de semafor yăîada să nu aibe nici un chip
ba da,
mi s-a făcut dor de Benigni!
| Viața e o curvă bătrână, într-un port | 17 Comentarii |
| Cerul de jos, Orașul de sus | 26 Comentarii |
| unghii galbene | 8 Comentarii |
| întotdeauna există ultimul bărbat | 24 Comentarii |
| și, când vii… | 18 Comentarii |
