erai aşa de cuminte când te-am cunoscut te ascundeai sub o umbrelă imensă roşie dacă ţin bine minte deşi nu am fost niciodată bun la detalii poate mi-aduc aminte de culoarea obrajilor tăi nici până azi nu o să înţeleg de ce purtai umbrelă în mijlocul verii dă-mi mâna îţi spuneam mereu mă enerva umbrela nu-mi lăsa privirea s-ajungă pân-la tine să te ştiu

***

te-am invitat pe la mine curios ai acceptat te-ai tolănit pe canapeaua veche de stofă speram să nu observi cât e de veche ai văzut şi-ai râs de mine cât te-am urât pentru după-amiaza aia ai fost extrem de provocatoare chiar vulgară uneori îmi cereai mereu să-mi povestesc viaţa şi apoi dădeai capul pe spate râzând strident nu te interesa nimic doar să mă vezi la picioarele tale da şi nici nu erau cine ştie ce picioarele tale dar felul studiat neglijent în care ţi le-ai pus unul peste celălalt ca în reclamele la dresuri din anii ‘80 m-a făcut te vreau

***

ai început să-mi spui cât de importanţi sunt pentru tine prietenii şi cât de puţin contez hahaha clasic nici nu mă aşteptam la mai mult nici la mai puţin cum ar putea să fie altfel o relaţie născută într-o staţie de autobuz te-am lăsat cu prietenii tăi pentru că ştiam că te vei întoarce

***

şi te-ai întors aveai un buchet de flori nici pri cap nu mi-a trecut să te întreb de la cine pentru cine ai avut atâta curaj să faci dragoste cu mine şi mi-ai lăsat buchetul în bucătărie pe marginea chiuvetei

***

dacă ai venit credeam că o să şi rămâi ce m-am înşelat mi-ai povestit de el domnul p. hahaha am râs ce nume predestinat de amant domnul p. şi brusc am fost străfulgerat de o rămăşiţă de amintire căreia nu i-am dat niciodată importanţă dar eu îl ştiu pe domnul p. a venit la noi la masă şi probabil că mâna dreapă ţinea paharul cu care ciocneam iar cu stânga era deja între coapsele tale hm domnul p.

***

ai plecat în seara aia singură ai avut suficientă înţelepciune sau poate decenţă să mă minţi dar ştiu că te-ai dus la domnul p. foarte bine ţi-am zis ma duc la pescuit

***

dar tu nu te-ai putut abţine şi cu hainele şi trupul mirosind încă a el ai venit după mine în port ai vrut să te asiguri încă o dată că nu pot trăi fără tine chiar şi aşa murdară de cuvintele altuia ai tras rubinia ta ambarcaţiune până la pontonul pe care deja îl vedeam tot mai inutil

***

ce bine-ar fi fost să mă laşi acolo poate până azi te-aş fi uitat te trăgeai tot mai aproape şi te jucai cu picioarele legănându-le prin apă îmi sperii peştii am zis cu gândurile în altă parte în orice parte numai la tine nu dar gândurile se întorceau mereu şi mereu la tine şi am stat aşa trăgând amândoi dintr-o sticlă de jimbeam şi nu ne-am dat seama când s-a făcut întuneric decât când am văzut vapoarele plecând

***

şi iar ai început să râzi cumva alb aşa cum nu te-am mai văzut niciodată aşa fără tine un râs care plutea pe deasupra apei încercând să găsească şi el un loc pe ponton dar era prea mult tu pe ponton nu mai era loc şi am hotărât împreună că zâmbetul tău trebuie să se odihnească l-am aşezat cu grijă între paginile unei cărţi sau revistă de cuvinte încrucişate nu mai ştiu exact

***

ştii domnul p. s-a îmbolnăvit şi a murit mi-ai zis şi ce ar trebui să plâng să fiu sfâşiat de durere mă lasă rece aproape la fel de rece ca domnul p. şi m-am uitat în ochi tăi aşa ca pentru ultima oară şi mi-am dat seama cât de mult am îmbătrânit amândoi

***

ne-am ridicat cu greu cred că eram amândoi cam beţi oricum ne-am promis să nu ne mai vedem şi chiar nu ne-am mai văzut probabil am avut grijă să ducem la ponton în zile diferite

***

(Pietrele lui Solomon, Braşov, 26 decembrie 2008, Canon 20D)