Push the Button
Contesa de Monte Cristo

Lacrimile încătușează, nu eliberează.

Sfâșiat de imagini și evidențele nude, mă strecor în sertarele mele cu răutăți și oameni loviți - îmi pare rău. Nu mai pot face nimic. Mi-a părut mereu rău, dar acum simt neputința.

Îți vine să rostești împreună cu el, să gemi odată cu el, să imaginezi odată cu el. Voia să scrie o carte, despre răzbunarea unei femei: pe epicul Contelui de Monte Cristo. A sfârșit scriind o carte despre el.

Scafandrul și fluturele se găsesc unul pe celălalt înaintea morții. Și se eliberează.

Fluturii stau pe fundul stomacului. Așteptând. Scafandrii zboară. Nevăzuți. Neștiuți. Iertați.

ilinca on December 9, 2008 at 23:57

asta mi’a scapat. dar ii cunosc pe fluturi. ii cunosc bine. am ditai insectarul, stau rastigniti printre randuri, zeci, sute de mii de randuri. si sper ca inca mai sunt specii nedescoperite..
inconstienta, stiu

miki on December 11, 2008 at 18:18

la dracu, domnule!
tocmai puteam sa privesc cu amandoi ochii fara sa simt remuscari ca nu apreciez asta, puteam sa vorbesc fara sa ma gandesc cat de complicat ar fi daca as face asta din bataia unei singure pleoape, tocmai puteam sa fiu iarasi nerecunoscatoare pentru faptul ca sunt bine si ai rascolit totul intru haosul care domina acum cateva saptamani, cand am citit ultima pagina…

Rares on December 11, 2008 at 21:26

Ilinca, să nu-ți scape. O să vezi puțin altfel fluturii.
Miki, onorat că ai intrat din nou în camera în care lucrez, pot spune doar atât: drumurile care seamănă se uită, pleoapele care clipesc fără remușcare rămân deschise, ultima pagină era prima pagină.

ilinca on December 11, 2008 at 21:36

imi scapa multe in ultima vreme

miki on December 11, 2008 at 22:06

whooaaa… frumos lucru te-am starnit sa spui.
sau altfel spus: mda… ;)

Rares on December 11, 2008 at 23:24

Ilinca, tuturor ne scapă…
Miki, mda = să nu-i mai arăți cu degetul pe cei care ”lipsesc”. Întotdeauna e ceva…

miki on December 12, 2008 at 0:44

aaaaaaaah, ce rautacism gratuiiiiiiiiittttttttt!!!!!!! aaaaaaahhhh, cum sa spui tu asa tocmai mie, singura care parea sa inteleaga atunci :s

urat.
urat!

Rares on December 12, 2008 at 8:13

Gratuiiiiiiit??? Eu măcar am zis ceva când am pus lacăt la șandrama.

vanda on December 21, 2008 at 8:03

da,,,,jean dominique bauby…redactor sef la revista elle…diamantul unei minti prins in capcana de carne moarta a unui trup ce refuza orice control…o carte dicatata cu muschiul unei pleoape…ai citit-o?

Rares on December 21, 2008 at 20:38

Vanda, bine-ai venit! N-am citit-o, din păcate…

Despre natură 4 Comentarii
De fapt, eu III 21 Comentarii
unghii galbene 8 Comentarii
glezne 6 Comentarii
Jurnal de campanie I 27 Comentarii
Adauga comentariu
Permalink
Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii