Push the Button
Cesare, de meserie poet

- Nu dragă, nu poate fi el!

- Ba, dacă-ți spun că el e!

- Absolut imposibil! se umflă indignată una dintre domnișoarele care sprijină zidul îngălbenit al unei case ce domină nu doar colina - singura care mai are ceva vie - dar și celelalte clădiri, case, bodegi și magazii cu te miri ce de pe marginea drumului.

Lumea e prinsă între apusuri și răsărituri. Mai mult, între două, trei cuvinte.

- Când o să vină Deola o să vezi c-o să-mi dea dreptate, zice indignata.

- N-o să-ți dea, îi dă din nou cealaltă peste nas, încleștându-și un pic fălcile. Numai un pic pentru că, de fapt, trecuse și prin situații mai dificile cu vecina ei așa încât a hotărât brusc să nu-și încleșteze prea tare fălcile, plus că o cam și dureau gingiile în dreptul bărbiei…

Deola e prostituată, iar Cesare știe ce gândește Deola. Ce face Deola. Cesare e de meserie poet și știe lucrurile astea. Trebuie să le știe.

Cesare îi știe pe aproape toți bețivii din zona Torino. Asta nu că ar fi el însuși vreun iubitor de pahar, dar i se pare atât de frumoasă trecerea asta dintre lumi încât bețivii i se par arhangheli.

- Deola, el e?

- Cine, dragelor? spuse ușoara femeie, ușoară nu din cauza năravului pentru mulți îndoielnic, ci pentru că părea că plutește - era aproape seară și Deola e odihnită seara. Ușoară. Plutitoare. Deola nu e de meserie poetă, așa că nu avea cum să știe despre cine e vorba.

- Uite, el! arătă una cu deștu spre micul grup de bețivi.

- Ah, el e… Poetul, tresare Deola, ca și cum tânjește de epoci după firava umbră de om care a mai rămas din Cesare. Celelalte chicotesc: s-au prins. N-aveți decât să râdeți, vaci bătrâne, le zice Deola în gând, zâmbindu-le și plecând să-și muncească trupul.

Mi se pare că poezia lui Cesare Pavese - sfârșită prin sinucidere la 42 de ani - e brutal de firească. În plus, imaginile lui Pavese sunt foarte ample: nu găsește timp pentru cerceii unei femei, ia femeia și pleacă. E obsedat de trădări - jurnalul e plin de acuze și scuze. Regrete. Judecăți dure.

E frumos Pavese. Te lasă să vezi, dar nu să și imaginezi. Îți povestește el, e de meserie poet.

Imagini împrumutate de aici și de aici.

diana on December 8, 2008 at 21:56

la capatul deolelor carora nu le mai poti face nimic: imaginatia sau sinuciderea?
:)

Rares on December 8, 2008 at 22:00

Se termină vreodată deolele? Dacă da, imaginație. Un pic. Apoi sinucidere.

geni.1 on December 8, 2008 at 23:49

Deola, drogul lui Pavese…Mi se pare ca acolo unde domneste imaginatia nu poate fi vorba de sinucidere
(si poate nici de acuze si ura).

Rares on December 9, 2008 at 0:08

Imaginație înseamnă cam tot. Inclusiv sinucidere, ură și altele.

alma on December 9, 2008 at 10:37

Nu am idee de ce se scrie despre, mai mereu.

ilinca dima on December 9, 2008 at 15:39

meseria de a trai are multe specializari. si tre si scoala vietii. si sapte ani de’acasa. si nu e mereu o poezie..

Rares on December 9, 2008 at 21:29

Alma, despre sinucidere sau despre poezie?
Ilinca, n-am comentat opțiunea domniei sale. Însă evidenșele arată că nu e aproape deloc poezie. de fapt, asta-i poezia.

Adauga comentariu
Permalink
Campurile marcate cu (*) sunt obligatorii