sunt într-o cafenea cânta Metallica patru doamne în fundul încăperii discută aprins despre căsnicie căsătorie locul e intim și viu îmi aștept cuminte ceaiul brusc localul se scufundă în întuneric doamnele devin brusc mai puțin vocale chiar simpatice tainice domnișoara de dincolo de bar mă întreabă dacă mă descurc lumânarea aruncă niște pete însorite pe toarta și marginea ceștii mele aburul răsare bizar ca și când n-ar fi din cana mea și ar apărea din întunecatul de pretutindeni intră niște spanioli care știu să zică în românește Heineken și Becks zâmbesc către ei deși nu le deslușesc fețele miros frumos caut tastele în întuneric am refuzat să învăț metoda oarbă

lumina revine

Another One Bites the Dust

reflexele aurii dispar de pe cană cafeneaua mi se pare mai urâtă acum revelată eu îmi par mai urât parcă m-am dezbrăcat brusc în fața doamnelor din spate parcă privesc peste umărul meu ce scriu îmi țin respirația de teamă să nu descopere sensuri ascunse mie să mă fac de râs să râd să-mi fie rușine apoi să ies în piață și oamenii să râdă și să mor

ceaiul e bun e verde am luat și o aspirină

când sunt bolnav sunt aspru

dupa 10 minute mă obișnuiesc cu cafeneaua și mi se pare la fel de frumoasă ca atunci când am luat decizia să intru îmi pot explica un pic dragostea

doar un pic